CUPA ROMÂNIEI – ziua 1 | „U” Cluj produce surpriza și se califică în optimi, acolo unde sunt și CS Mioveni, CSM Poli Iași și CS U Craiova. Petrolul a fost eliminată la penalty-uri. Rezultatele și marcatorii meciurilor de marți

Redactor:
Marius ANGHEL
CUPA ROMÂNIEI - ziua 1 |
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CSM Politehnica Iași este prima echipă care obține calificarea în optimile Cupei României. Jucătorii lui Flavius Stoican au fost conduși la Pitești, însă au reușit să întoarcă scorul în repriza a doua și să câștige cu 2-1 în fața echipei din Liga 2 FC Argeș.
  • CS Mioveni a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a trece de Petrolul Ploiești pe „Ilie Oană”, cu 5-4 la general. Prahovenii au trimis meciul în prelungiri cu un gol marcat în minutul 90+2, apoi la penalty-uri au cedat cu 3-4. În prelungiri, ploieștenii au avut în mai multe rânduri șansa golului calificării, dar au ratat inexplicabil.
  • În al treilea meci al zilei, Universitatea Cluj a produs surpriza, eliminând cu 2-1 pe Știința Miroslava, o echipă dintr-un eșalon superior. Clujenii au marcat din penalty după ce au rămas în superioritate numerică, însă ieșenii au egalat și în aceste condiții. Golul victoriei și al calificătii în optimi a fost reușit de Brian Lemac în minutul 89.
  • În ultimul meci al zilei, CS U Craiova nu a avut nicio emoție în deplasarea de la Brașov, acolo unde a trecut cu 2-0 de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Alexandru Mitriță, în prima repriză, și Alexandru Băluță, în minute de final, au marcat pentru olteni și au adus calificarea în optimile Cupei.

 

16-imile Cupei României debutează astăzi cu patru meciuri din totalul de 16 care se vor desfășura pe durata a trei zile, de marți până joi seară. De la ora 16:00, la Pitești, FC Argeș și CSM Politehnica Iași deschid competiția din care fac parte în acest moment 14 echipe de Liga 1, 12 de Liga 2 și 6 de Liga 3.

Două ore mai târziu, de la ora 18:00, la Ploiești, Petrolul joacă împotriva Mioveniului, în timp ce de la ora 19:00, la Cluj Napoca, se dispută Universitate Cluj – Știința Miroslava. Meciul vedetă al zilei debutează la ora 20:30, se desfășoară la Brașov și le aduce față în față pe prim-divizionarele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și CS U Craiova.

16-imile continuă apoi miercuri cu alte 10 meciuri, în timp ce joi sunt programate ultimele două partide din aceasă fază a Cupei României.

În urma tragerii la sorți efectuate săptămâna trecută la Casa Fotbalului au rezultat trei meciuri între echipe de Liga 1, două între echipe din Liga 2, cinci între echipe din Liga 2 și Liga 1 și șase între cluburi de Liga 3 și Liga 1. Șocul rundei este întâlnirea dintre ASU Poli și ACS Poli, cele două mari rivale ale orașului Timișoara. FCSB o va întâlni din nou pe Sănătatea Cluj, Reșița va juca împotriva campioanei Viitorul, Petrolul va primi vizita Mioveniului, în timp ce „U” Cluj se va duela cu Știința Miroslava. Deținătoarea trofeului, FC Voluntari, va juca miercuri, la Sibiu, cu AFC Hermannstadt, liderul Ligii 2.

Mai jos vă redăm programul meciurilor, stadioanele unde se vor desfășura cele 16 jocuri și arbitri care vor conduce partidele.

REZULTATELE înregistrate JOI în 16-IMI

REZULTATELE înregistrate MIERCURI în 16-IMI

Meciurile de marți din 16-imile Cupei României:

24 octombrie, ora 16:00

  • FINAL | FC ARGEȘ – CSM POLITEHNICA IAȘI  1-2
    Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș);
    Arbitru: Marius Avram (București); Asistenți: Vlad Bârleanu (București) și Florin Pucheanu (Ulmi).

    â–ºMin 90+3 Raul Costin intră periculos, direct la picioarele lui Andrei Cristea, în marginea dreaptă a terenului, și căpitanul Argeșului este eliminat direct
    â–ºMin 86 1-2 Bădic primește o minge în stânga careului, centrează perfect în fața careului mic, Vișa sare pe sub minge, iar Salim Cisse reia cu capul în dreapta lui Nicușor Grecu și înscrie cu pământul
    â–ºMin 71 1-1 Cristea deviază cu capul în față o centrare în centrul careului, Salim Cisse urmărește și șutează din 7 metri lateral stânga, mingea îl lovește în piept pe Nicușor Grecu și se duce în față, Vișa respinge prost până la Danu Spătaru, care egalează cu latul din 6 metri
    â–ºMin 52 1-0 Contraatac fulger al piteștenilor, Andrei Nilă câștigă duelul în viteză cu Sin, insistă la mingea trimisă lung în față și o ciupește din fața lui Koșelev, care îi agață piciorul drept. Arbitrul dictează penalty, cu toate că ieșenii protestează vehement, cerând să dea simulare. Ionuț Năstăsie bate penalty-ul în dreapta, jos, la firul ierbii, Koșelev e pe minge, o deviază, însă nu poate evita golul

24 octombrie, ora 18:00

  • FINAL | PETROLUL PLOIEȘTI – CS MIOVENI   4-5 după loviturile de departajare (1-1 după 90 și 120 de minute, 3-4 la penalty-uri)
    Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova);
    Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Cosmin Vătămanu și Alexandru Midvichi (ambii din București).

    â–ºAu marcat la loviturile de departajare: Claudiu Tudor, Nini Popescu, Roland Stănescu / Cosmin Năstăsie, Ciprian Negoiță, Eduard Stoica, Eduard Neacșu
    â–ºAu ratat la loviturile de departajare: Alexandru Ciocâlteu, Mihai Velisar / Costinel Gugu
    â–ºMin 106 Adrian Neagoe preia larg la mijlocul terenului, Claudiu Tudor îi ia mingea și este agățat, iar mijlocașul Mioveniului ia al doilea galben și este eliminat
    â–ºMin 90+2 1-1 Tudor Saim scapă singur în stânga careului după o pasă peste apărare, centrează tare în fața porții, acolo unde Adrian Vintilă, nemarcat, reia cu capul, violent, din 3 metri în transversală, mingea revine în teren și îl lovește în cot pe nou-intrat și apoi intră în plasă. Arbitrul validează golul, iar argeșenii nu protestează prea mult
    â–ºMin 35 0-1 Argeșenii combină frumos, Pirtea pătrunde în careu pe dreapta și centrează la colțul scurt, acolo unde Cosmin Năstăsie îi ia fața lui Frîncu și trimite cu capul lângă bară, învingându-l pe Bolboașă

DESFĂ‚ȘURAREA LIVE-TEXT a meciurilor o puteți urmări AICI

24 octombrie, ora 19:00

  • FINAL | UNIVERSITATEA CLUJ – ȘTIINȚA MIROSLAVA  2-1
    Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj);
    Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Gabriel Bârjac și Ferencz Tunyogi (ambii din Zalău).

    â–ºMin 89 2-1 U Cluj dă lovitura pe final. Brian Lemac introduce în poartă o minge respinsă în față de Turiți, după un șut puternic al lui Goga după un contraatac
    â–ºMin 73 1-1 Știința egalează în 10 oameni! Marin este faultat în careu, se dictează penalty pentru ieseși, iar același Alexandru Marin transformă și aduce egalarea
    â–ºMin 61 1-0 Clujenii primesc penalty după un henț comis în careu, iar Gabriel Giurgiu execută cu siguranță și deschide scorul
    â–ºMin 58 Ieșenii rămân în 10 oameni după ce Robert Ambrosie vede al doilea cartonaș galben, pentru un fault la marginea careului mare

24 octombrie, ora 20:30

  • FINAL | SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE – CS U CRAIOVA    0-2
    Stadion: Tineretului (Brașov);
    Arbitru: Andrei Florin Chivulete (București); Asistenți: Sebastian Stoianov (Constanța) și Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea).

    â–ºMin 88 0-2 Calancea degajează lung, Oroș deviază pe spate dintr-un duel aerian și îl pune pe Alexandru Băluță în postura de a rămâne singur cu Niczuly. Nou-intratul trimite plasat din 10 metri lateral stânga către colțul lung și înscrie lângă bară după ce mingea a fost deviază ușor și de portar
    â–ºMin 27 0-1 Mihai Roman pasează pe culoar pentru Alexandru Mitriță, care driblează doi adversari în careul advers și înscrie plasat pe lângă Niczuly


 

REZULTATELE înregistrate JOI în 16-IMI

REZULTATELE înregistrate MIERCURI în 16-IMI

REZULTATELE înregistrate în TURUL 1TURUL 2

TURUL 3, ziua 1 și ziua 2

TURUL 4, ziua 1 și ziua 2

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×